Sub poarta de la numărul 12 al străzii 16 Decembrie 1989 și-a avut atelierul Harry Goldenberg, meşterul năsturar care, până acum 25 de ani, a îmbrăcat nasturi pentru cei care aveau nevoie de ei de o anumită culoare, mărime, formă, pentru a se potrivi cât mai bine cu hainele pe care le confecționau croitorii din materiale naturale și de foarte bună calitate.
Numită „Poarta cu nasturi”, poarta meșterului Harry a fost restaurată în cadrul primei ediții a proiectului Poartă Artă, în 2015. Poarta verde, decorată cu elemente sculptate baroce și neoclasice, cuprinde și detalii elegante de feronerie, inspirate de motive florale.

Barocul este o perioadă în istoria europeană, dar și un curent artistic care a apărut în Italia, pe la 1600. Stilul baroc se regăsește în arhitectură, dans, filozofie, muzică, teatru, pictură și sculptură. Se caracterizează prin bogăția ornamentelor, a decorațiunilor, a folosirii detaliilor, care uneori sunt interpretate ca vecine cu opulența.

Neoclasicismul este o mișcare în arta plastică, arhitectura și artele decorative, în Europa și America de Nord, în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Acesta se caracterizează prin revenirea stilului simplu, clasic, grecesc și roman, în opoziție cu barocul. În România, una dintre cele mai importante clădiri construite în stil neoclasic este Universitatea București (foto, poate găsești ceva fain pe net).

Feroneria este orice lucrare artistică executată din fier prin ciocănire sau prin deformare la cald, din care rezultă grilaje ornamentale, balustrade, clanțe, țâțâni de uși și porți etc.

Știai că poarta din imagine străjuia, acum mai bine de 100 de ani, un palat? Palatul Pápaffy, de pe strada Emanuil Ungureanu nr. 17, a fost construit peste hanul Orosz Udvar (Curtea Rusească), în 1898-1899. Atât poarta masivă, de lemn, cât și clădirea, aparțin stilului baroc.

Acum, această poartă este „îmbătrânită” de ani, de ploi și vânt și are nevoie să fie restaurată. Restaurarea este „vindecarea” clădirilor sau obiectelor vechi și degradate, cu scopul de a le face să semene cât mai mult cu cele inițiale, păstrând culoarea, forma și caracterul lor. Termenul de restaurare nu se folosește pentru clădiri și obiecte obișnuite, ci doar pentru cele de patrimoniu! Restaurarea nu este o joacă de copii! Așa cum oamenii bolnavi au nevoie de medici, obiectele de patrimoniu deteriorate au nevoie de restauratori.

Poarta Palatului Pápaffy poate fi numită și „poarta cu porți” ☺. Cei trei fii ai proprietarului erau mari iubitori ai fotbalului și depozitau acasă, „sub poartă”, porțile de fotbal ale orașului, care, la început de secol XX, avea un singur teren de fotbal, cu porți demontabile.

Patrimoniul este moștenirea pe care o avem de la părinți, moși și strămoși. El poate fi material – atunci când este vorba despre clădiri, obiecte etc. – sau imaterial, atunci când este vorba despre moștenirea culturală și spirituală – povești, cântece, obiceiuri, tradiții etc. Atunci când această moștenire este foarte valoroasă, ea este recunoscută și peste hotare. Acesta este cazul, de pildă, al Corului Național de Cameră Madrigal, care, în anul 1992, a fost inclus pe lista valorilor patrimoniului imaterial UNESCO.

În 2016, prin proiectul POARTĂ ARTĂ!, poarta Palatului Pápaffy este restaurată. Pe lângă această poartă, mai există, însă, o mulțime de alte opere de artă asemănătoare care sunt în pericol. Este important ca ele să nu fie aruncate, pentru că sunt singurele mărturii care ne povestesc despre trecut, despre cine suntem și de unde venim. Ai grijă de ele! Restaurează, nu arunca! Nu înlocui lemnul cu termopan. Lemnul este viu, în timp ce plasticul, nu! Și, pe deasupra, fabricarea plasticului poluează!

Situată în Piața Romanilor nr. 2, Poarta Curților gemene a fost restaurată în 2016, prin proiectul „POARTĂ ARTĂ!”, de către o echipă de tineri specialiști ai Secției de Restaurare din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara.

De ce se numește „Poarta curților gemene”?
Realizată în stil Art Nouveau, această poartă se deschide spre lumea fascinantă a unei curți care comunică, în partea din spate, cu alta, absolut identică.

Art Nouveau („artă nouă”, termen preluat din limba franceză ) este un stil artistic manifestat în artele vizuale, designul și arhitectura de la începutul secolului XX, în majoritatea țărilor europene și în America de Nord. Art Nouveau este ușor de recunoscut – liniile sale ondulate curg firesc, aproape „muzical”, dând dinamism operelor și clădirilor realizate în acest stil.

La Paris, intrările anumitor stații de metro sunt realizate în stil Art Nouveau. În Spania, cel mai important reprezentant al stilului Art Nouveau a fost arhitectul Antoni Gaudi, cel care a proiectat celebra biserică Sagrada Família, din Barcelona, la care a lucrat peste 40 de ani.

În România, „arta nouă” s-a inspirat fie din Art Nouveau-ul francez, exprimându-se prin stilul numit „neoromânesc”, în sudul și estul țării, fie din curentul numit Secession, preluat de la Viena și Budapesta – în Transilvania și Banat.

Casa Milà este o altă clădire proiectată de arhitectul Antoni Gaudí și se află tot la Barcelona. Din 1984 face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Se află pe bulevardul Passeig, la numărul 92 și are fațada brăzdată de linii ondulate.

Porțile clădirilor vechi nu sunt doar niște „uși”. Ele sunt spații fermecate, care simbolizează trecerea spre povești minunate de viață sau spre lumea fascinantă a artei, atunci când aparțin unor clădiri cu destinație culturală.

Înființat în 1949, Teatrul Merlin sau „Teatrul de Păpuși” este singura instituție culturală din Timișoara dedicată în special copiilor și tinerilor. Teatrul de Păpuși din Timișoara are spectacole în fiecare duminică. Chiar dacă nu mai ești foarte mic, mergi la un spectacol și observă atent alte aspecte: cum sunt confecționate păpușile, cum le mânuiesc actorii, ce diferențiază teatrul de păpuși de cel clasic etc.

Știai că, peste tot în lume, arheologii au descoperit păpuşi modelate din diverse materiale, pe care oamenii le-au plămădit cu mii de ani în urmă şi le-au „dat viaţă“, crezând că îi apără de rău, că atrag anumite forţe ale naturii, că aduc recolte mai bogate sau că îi feresc de războaie. Scopul de a amuza, prin redarea unor poveşti spuse de păpuşi însufleţite de artiştii ce se ascund după paravan s-a ivit ceva mai târziu. Deși, în zilele noastre, spunem că „teatrul de păpuşi“ este doar pentru copii, începuturile acestui tip de teatru au avut ca public adulţii.

În România, primele păpuşi-măşti au fost Capra, Cerbul, Moşii. Mai târziu, personajele preferate au fost Vasilache şi Mărioara, care dădeau reprezentaţii în bâlciuri şi la marginea oraşelor.

Primul teatru de păpuşi stabil din România s-a înfiinţat la Cernăuţi (astăzi, oraș din Ucraina), în anul 1928. Mai mult decât atât, regizoarea Margareta Niculescu, timp de 30 de ani directoare a Teatrului Ţăndărică, a înfiinţat, în Franţa, unde a emigrat în anii ‘80, primul institut superior de învăţământ din lume care pregăteşte marionetişti.

Mai știi? Porțile clădirilor vechi nu sunt doar niște „uși”. Ele sunt spații fermecate, care simbolizează trecerea spre povești minunate de viață sau spre lumea fascinantă a artei, atunci când aparțin unor clădiri cu destinație culturală. Una dintre cele mai importante este Muzeul de Artă, cunoscut și sub denumirea de „Palatul Baroc”.

Construcţia Palatului Baroc s-a realizat odată cu Piaţa Unirii, care a dat configuraţia oraşului în secolul al XVIII-lea. În anii 1730-1740, inginerii militari austrieci au propus construirea unei reşedinţe destinate guvernatorului – Palatul Vechii Prefecturi, cunoscut mai târziu sub denumirea de Palatul Baroc. În anii 1885-1886, Palatul Baroc a fost transformat după moda vremii, de către arhitectul Jakob-Jacques Klein.

Astăzi, Palatul Baroc adăpostește Muzeul de Artă. Ca mai toate muzeele, acesta prezintă colecții ale unor mari artiști – permanente, dar și temporare. Ba mai mult, în laterala dinspre strada Mercy a muzeului, există Galeria GEAM MAT – o galerie atipică, aidoma unei „vitrine”, în care sunt puse în valoare, periodic, lucrări ale unor artiști contemporani.

Una dintre colecțiile permanente la Muzeul de Artă Timișoara este formată din lucrările lui Corneliu Baba (1906–1997), unul dintre cei mai importanți pictori români contemporani, membru al Academiei Române, membru de onoare al Academiei de Artă a Rusiei şi membru corespondent al Academiei din Berlin. Anii copilăriei şi adolescenţei i-a petrecut la Craiova şi Caransebeş, oraşul tatălui său, care a fost pictor de biserici. De Timișoara îl leagă cei câțiva ani petrecuți aici, în tinerețe, înainte de a pleca la Iași, pentru a studia cu Nicolae Tonitza.


Mai ții minte ce este feroneria? Arhitectul Jakob-Jacques Klein a decorat Palatul Baroc cu două minunate detalii de feronerie care flanchează colţurile clădirii dinspre Piaţa Unirii. Acestea reprezintă doi grifoni și sunt folosite ca portdrapele.

Dacă te plimbi în zona Pieței Unirii, pe strada Episcop Augustin Pacha, în dreptul numărului 8, vei vedea o inscripție din care aflăm că, acum 200 de ani, în acea clădire, Josef Klapka a înființat prima bibliotecă publică cu sală de lectură din Imperiul Habsburgic.

Vezi? Și acum două secole, poarta clădirii se deschidea spre o lume minunată, cea a lecturii, a literaturii... Primul proprietar al acestei clădiri a fost, însă, Johann Lechner, de meserie curelar. Prezența lui în casă este menționată în 1752, adică acum mai bine de 250 de ani!

În prezent, clădirea este monument istoric, fiind protejată prin lege. Restaurarea sa a fost realizată de arhitectul Șerban Sturdza, care, alături de Silvia Demeter-Lowe, arhitecta Prințului Charles pentru casele din România, a demarat, la Brașov, un proiect de restaurare a porților istorice, asemănător cu POARTĂ ARTĂ!.

În fosta bibliotecă Klapka își desfășoară în prezent activitatea Direcția pentru Cultură a Județului Timiș, serviciu public al Ministerului Culturii. Tot aici se află Casa Artelor, un centru cultural ce pune la dispoziția artiștilor spații de expunere și de spectacole, oferind publicului timișorean o mare varietate de evenimente culturale.
Caută pe internet programul Casei Artelor! Participă la evenimentele culturale pe care le organizează! http://www.culturatimis.ro/casa-artelor/


Să știi că mii de cărți și documente vechi, care ne povestesc despre trecutul nostru, despre cine suntem noi, din colecțiile bibliotecilor și muzeelor, se deteriorează din cauza condițiilor nepotrivite de depozitare. Ele sunt „readuse la viață” prin munca migăloasă depusă, de 20 de ani încoace, de specialiștii Centrului Național de Conservare și Restaurare a Cărții Vechi (CNCRCV) din Alba Iulia.
Întâi și întâi, se „curăță” cartea cu o substanță specială, pentru a opri degradarea. Apoi, se pune un diagnostic, pagină cu pagină. Da, ca la medic! În funcție de diagnostic, sunt stabilite etapele de restaurare.

Una dintre porțile timișorene care se deschid spre povești minunate este cea a casei lui Francesco Illy, inventatorul expresorului modern și întemeietorul celebrei companii Illy Cafe. Acesta s-a născut pe 17 octombrie 1892, în casa aflată la numărul 2 din Piața Iosefin (fostă Scudier Tér).


Astăzi, cartierul Iosefin este, în cea mai mare parte, cufundat în uitare şi nepăsare. Frumoasele case, unele veritabile bijuterii arhitecturale, sunt fie triste, degradate, ponosite – fie invadate de „reamenajări” de prost gust... zugrăveli în culori nepotrivite, geamuri termopan, reclame ale firmelor care nu respectă nicio regulă. Unii proprietari nu își permit să repare fațadele, alții își permit, dar, cu siguranță, nu au auzit de restaurare...



Așa cum ai aflat deja, restaurarea, în general, ține cont de reguli foarte clare, în așa fel încât obiectul restaurat să semene cât mai mult cu originalul. Și în cazul clădirilor, aceste reguli trebuie respectate – și asta peste tot – și la oraș, și la sat! Ele se referă la culorile cu care trebuie zugrăvite fațadele, vopsite porțile, la păstrarea, recondiționarea sau chiar reconstituirea elementelor de feronerie și a celor decorative, evitarea străpungerii elementelor de lemn cu țevi și conducte etc.

Acum aproape 100 de ani, la numărul 9 al străzii Eugeniu de Savoya, a locuit familia Ivan: Nicolae Ivan, coordonatorul redacției săptămânalului „Fruncea”, soprana Silvia Ivan – soția sa – și fiica lor, Simina.

Revista „Fruncea” cuprindea articole politice, culturale, dar și de modă sau de polemică pe diferite teme. De exemplu, când s-a construit Catedrala, bănățenii „veritabili” nu au fost de acord cu stilul Catedralei, pe care îl considerau „străin” de Banat. Numele revistei citează o parte a zicalei în grai bănățean "Tot Banatu-i fruncea", adică Banatul e mereu în frunte, e pe locul I.

Deși a studiat la Politehnica din Paris, Nicolae Ivan și-ar fi dorit să fie profesor de lingvistică. Pe când se afla în Franța, a avut o strânsă relație de prietenie cu Traian Vuia, care era mentorul lui. Tot la Paris, într-una din iernile petrecute acolo, a fost să-l colinde pe Brâncuși, împreună cu un grup de studenți români. Brâncuși i-a ascultat cu ochii în lacrimi...

Fiica lui Nicolae Ivan și a Silviei Ivan nu s-a îndepărtat nici ea de muzică. Simina Ivan este astăzi soprană la Opera din Viena, ducând faima Timișoarei, a României, dincolo de hotare.

Pe vremea revistei „Fruncea”, Timișoara avea o viață culturală foarte intensă. Opera Rigoletto a fost prezentată la Timișoara la doar o lună după premiera de la Milano!

Opera este un spectacol de teatru pe muzică, care pornește de la o poveste care se numește „libret”.
Un afiș de operă, acum aproape 100 de ani, arăta cam așa:

Tot pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 10, a locuit o altă familie „muzicală” : familia Braun, fabricanți de instrumente muzicale din tată-n fiu, din 1896 încoace, astăzi celebră în întreaga lume.

Pentru a vinde instrumentele pe care le confecționa – de suflat, cu arcuş, acordeoane sau instrumente de percuţie – familia Braun a înființat la Timişoara un magazin, considerat cel mai mare şi mai diversificat din ţară.

Timişoreanul Anton Johannes Braun, astăzi în vârstă de 75 de ani, a plecat din România în 1977. În prezent, trăieşte în Germania, la Egelsbach, lângă Frankfurt, unde, alături de fiica sa, Antonia Simon, duce mai departe munca începută de înaintaşii lui, reprezentând a cincea generaţie de fabricanți de instrumente a familiei.

„Braun” este cel mai apreciat producător de piculine din lume. Piculina este un instrument muzical de suflat, un flaut mic. Vestea despre faimoasa „piculină Braun” s-a răspândit repede printre marii muzicieni ai lumii, la Frankfurt, Paris, Londra sau New York. Instrumentele Braun sunt toate făcute manual, cu mare atenţie pentru cele mai mici detalii.

Anton Braun își amintește, despre Timișoara copilăriei și tinereții lui, că era o bijuterie a Europei, un amestec benefic de culturi, cu o atmosferă deosebită...


„Timişoara Capitală Culturală Europeană? Sunt convins că va aduce beneficii enorme oraşului nostru. Cultura unui popor nu înseamnă doar artă. Tehnologia, designul, inovaţiile, ştiinţa, în general, şi preocuparea pentru promovarea valorilor fac parte tot din cultura unei comunităţi“, a afirmat Anton Johannes Braun când a venit la Timișoara, în anul 2013, la invitația Filarmonicii Banatul.
Între timp, Timișoara a fost anunțată drept Capitală Europeană a Culturii în 2021!

Și Filarmonica este tot o poartă... către artă! În fiecare vineri, în sala Capitol au loc concerte simfonice interpretate de orchestra Filarmonicii Banatul, alături de soliști de înalt nivel, din toate colțurile lumii.

Prințul Eugeniu de Savoya (1663-1736) a fost unul dintre cei mai străluciți mareșali din istoria Europei.

Pe 18 octombrie 1716, armata condusă de Eugeniu de Savoya, victorioasă împotriva Imperiului Otoman, intră în Cetatea Timişoarei, după 164 de ani de ocupaţie otomană.
Când trupele sale au ajuns la porțile Cetății, prințul a ordonat ca toţi toboşarii, trompetiştii şi flautiştii să cânte muzică veselă, la auzul căreia trupele otomane au urcat pe ziduri pentru a vedea ce se întâmplă. Atunci a început atacul decisiv asupra porţii Forforosa, devenită mai târziu „Poarta Prinţului Eugen”. Deși foarte numeroasă, garnizoana turcească este înfrântă și nevoită să predea cetatea.

Prințul Eugen a fost un mare colecționar de artă și un iubitor de frumos. La Viena a construit Palatul Belvedere și Palatul de iarnă, aflat chiar în centrul orașului, care ulterior a fost vândut Mariei Tereza. La Timișoara, Casa „Prinţul Eugen” se află pe strada Eugeniu de Savoya, la numărul 24. Se povestește că ar fi fost construită chiar din cărămida fostei Porți Fosforosa și este una dintre clădirile care ar merita să fie vizitate de turişti. Pe frontispiciul clădirii s-a montat stema de pe poarta Forforosa, care încă mai poate fi descifrată.

Anul acesta se împlinesc 300 de ani (1716-2016) de la eliberarea Timișoarei de sub ocupație otomană de către Prințul Eugeniu de Savoya. Vizitează casa Prințului Eugen de la Timișoara ! Intrat în micuţa curte interioară este imposbil să nu rămâi emoţionat de parfumul istoriei. Scările în formă de melc sunt din lemnul original, la fel grinzile, multe dintre uşi şi geamuri sau balustrada cu design inedit. Toate te duc cu gândul la perioada în care s-a început construcţia Micii Viene…

Știi ce orașe din România mai păstrează fragmente din zidurile cetăților de altădată? Constanța – cel mai vechi oraș din România, Sibiu, Alba Iulia, Sighișoara, Cluj...

Te-ai gândit vreodată că „poartă” are mai multe înțelesuri? Acest cuvânt poate însemna „ușă”, dar poate fi și o formă a verbului „a purta”, care, la rândul lui, are două înțelesuri – acela de a purta o haină și acela de „a duce”. Această omonimie (probabil știi deja – omonimele sunt cuvinte care au aceeași formă, dar înțelesuri diferite) ne permite să ne gândim la poartă atât ca element de arhitectură, cât și ca acțiune – aceea de a purta. POARTĂ ARTĂ! înseamnă, așadar, și „îmbracă-te” în artă, poart-o, ca pe un veșmânt de mare preț.

Un important artist român contemporan, TAJÓ, exprimă foarte bine această „purtare de artă”. La un moment dat, el a renunțat la toate hainele din garderoba proprie, le-a tăiat în fâșii, pe care le-a rulat apoi foarte strâns și le-a așezat cu grijă într-un cadru de lemn, ce imită forma unui veșmânt, transformându-le într-o lucrare de artă care poartă acum mesajul pe care artistul TAJÓ dorește să îl exprime prin arta sa.

Lucrarea lui TAJÓ, a devenit emblema proiectului POARTĂ ARTĂ!. În 2015, ea a fost expusă la Aeroportul Internațional „Traian Vuia”, astfel încât toți cei care au luat avionul în toamna trecută au trecut pe lângă ea, au văzut-o și au luat-o cu ei, în suflet. Așa a fost purtată arta lui TAJÓ, pe aripile avioanelor, peste tot în lume!

Între 8 octombrie și 8 decembrie 2016, lucrarea lui TAJÓ a fost expusă în Galeria GEAM MAT, a Muzeului de Artă.